LIVE BLOG | VICTORIE DUPĂ‚ 20 de ANI! România – Rusia 22-17. Dedu apără magnific, Udriștoiu înscrie golul serii. Neagu e decisivă pe final. „Faceți ce vreți!”, spune Ambros la ultimul time-out

Redactor:
Andru Nenciu
Redactor:
Marius Hutu
LIVE BLOG | VICTORIE DUPĂ‚ 20 de ANI! România - Rusia 22-17. Dedu apără magnific, Udriștoiu înscrie golul serii. Neagu e decisivă pe final.
  • Publicat:
  • Actualizat:

România a obținut prima victorie la Campionatul European de handbal feminin din Suedia, scor 22-17 cu Rusia, în meciul secund al Grupei D și a făcut un pas mare spre grupele principale. La Helsinborg, elevele spaniolului Marin Ambros au obținut o victorie după 20 de ani în fața Rusiei, actuală campioană olimpică. Cu Denisa Dedu magnifică în poartă, o apărare compactă și un trio mobil la linia de 9 m, Geiger – Buceschi – Neagu, România a condus de la început până la final. Vineri, Oana Manea și colegele ei întâlnesc Croația.

În celălalt meci al grupei, Norvegia a zdrobit Croația, scor 34-16.

 

România – Rusia 22-17 (11-9)

Dedu, Ungureanu – portari; Udriștoiu 1, Szucs, Geiger 2, Pintea 2, Buceschi 7, Neagu 7, Florica, Laslo, Iuganu 2, Zamfir, Manea 1, Zamfirescu, Chintoan, Chiper. Antrenor: Ambros Martin

Utkina, Kalinina – portari; Postnova 4, Dmitrieva 3, Sen 1, Vyakhyreva 2, Sudakova, Bobrovnikova 1, Samokhina 2, Makeeva, Zhiliskayte, Sabirova, Kozhokar 1, Malashenko, Gorshenina 1, Skorobogatchenko. Antrenor: Evgeni Trefilov

MIN.59 21-17 Eliza Buceschi nu ratează de la 7 metri și România se desprinde la patru lungimi

MIN.58 20-17 Neagu gestionează cu luciditate finalul de meci și ia acțiunile pe cont propriu. Dedu are din nou reflex formidabil: 22 de parade din 39 de aruncări

MIN.56 19-17 Neagu pornește din inter stânga, blocajul rusoaicelor e palid și înscrie prin aruncare întoarscă pentru un avantaj esențial pe final de meci

MIN. 54 18-17 Cu un calm de neînchipuit, Eliza Buceschi aruncă de la 7 m plasat și o execută pe Kalinina

MIN.51 17-17 Rusia mizează pe doi pivoți și Samokina reduce din diferență, imediat Pintea marchează printr-o boltă stil Valntina Cozma. Brobobnikova le ține pe rusiaice aproape

La TIME-OUT Martin Ambros le-a recomandat elevelor sale să valorifice spațiile libere de pe extreme

MIN. 49 16-14 În inferioritate numerică, România reușește să nu ia gol. În situație de unu la unu, Denisa Dedu se opune din nou. Nu s-a mai înscris de șase minute. Extremele României sunt statice, Manea nu poate lua prim-planul

MIN. 46 16-14 Cristina Neagu e eliminată, după minute bine în care amble formații impresionează prin defensivele compacte. În superioritate numerică, elevele lui Trefilov fac șah-mat apărarea României, dar tot Denisa Dedu ne salvează

MIN. 39 16-14 Merge și jocul pe contraatac, Iuganu se demarcă și înscrie ca în curtea școlii. Defensiva României pare vulnerabilă, dar tot Denisa Dedu are un reflex formidabil

MIN. 38 15-14 Neagu și Buceschi dialoghează ca la antrenament și Eliza o execută pe Kalinina. Neagu ratează de la 7 metri.

MIN. 36 14-13 Combinațille rapide între jucătoarele de la 9 metri o aduc în situație de aruncare pe Eliza Buceschi, iar centrul României își calibrează perfect aruncarea. Rusia se agață imediat, 14-14

MIN. 34 13-13 Buceschi aruncă prin evitarea adversarei, schimbă tabela, dar tot Viakhireva echilbrează.

MIN.32 12-11 Eliza Buceschi ne aduce în avantaj printr-o aruncare înșelătoare, de la șold, în stil Adina Meiroșu. Rusia răspunde rapid prin Viakhireva


Martin Ambros a pregătit fără cusur tehnico-tactic meciul cu Rusia. Cu o defensivă mobilă, agresivă, care să le inhibe rusoaicelor elanul, tricolorele au mai reglat din hibele partidei cu Norvegia. Au forțat pe centru, jocul cu pivotul fiind superior celui din confruntarea cu nordicele, iar Cristina Neagu a aruncat eficient la poartă din toate pozițiile. Chiar dacă jocul cu extremele a fost ineficient, România s-a distanțat la cinci lungimi, 7-2, și grație intervențiilor senzaționale ale Denisei Dedu, intrată în primul 7 în locul Paulei Ungureanu. Cu Viakhireva și Postnova greu de anihilat, elevele lui Trefilov s-au apropiat la doar un gol pe finalul actului întâi, 10-11, însă Geiger a păstrat un avans important, de două goluri.

Matei Udrea și Iulian Coșulețu comentează prima repriză a meciului

20:04 PAUZĂ‚ 11-9 Geiger închide repriza cu o aruncare direct în vinclu

20:01 10-9 Experimentata Postnova intră ca un tanc în defensiva României și marchează la foc continuu. Cădere inexplicabilă a echipei României pe final de repriză.

20:00 10-7 Neagu se desprinde din marcaj, pendulează spre interdreapta și înscrie prin aruncare întoarsă.

19:56 9-6 Cristina Neagu își valorifică detenta și înfige un burghiu în poarta Rusiei, de la peste 9 metri. Postnova răspunde imediat, Dedu nu poate interveni. Tricolorele combină rapid, caută breșe în defensiva adversarelor, dar Geiger aruncă în bară. Viakhireva răspunde rapid

19:53 8-4 Se menține avansul de patru lungimi. Pintea joacă și în faza ofensivă, ia prim planul de pe pivot și marchează lejer.

19:48 7-2 Cristina Neagu înscrie de la 7 metri, Rusia reduce rapid din diferență. Funcționează și jocul cu pivotul,Zamfirescu o angajează pe Manea, însă Oana aruncă în portar. Dimitrieva nu iartă și înscrie, 7-4. Jocul extremelor României e slab, la fel ca în meciul cu Norvegia.

19:44 6-2 m.14. Meci fabulos pentru Dedu! Geiger pătrunde superb prin apărarea adversă, înscrie și ne duce la patru goluri, dar eroina meciului e portărița Dedu. Denisa închide superb unghiul de aruncare al unei adversare, apoi apără o lovitură de la șapte metri. 

19:42 5-2 m. 11. Neagu vede din nou excelent jocul, scoate din joben o pasă pentru Manea, iar Oana nu ratează din poziție de unu vs. unu cu Kalinina. Trefilov cere time out în momentul în care conducem campioana olimpică cu trei goluri. Dedu a ajuns la 6 intervenții din 8 aruncări!

19:40 4-2, m. 10. Rusoaicele mizează pe apărare om la om, agresivă, dar Neagu accelerează și aruncă la semiînălțime. Dedu are din nou o intervenție fenomenală.

19:35 3-2 Cristina Neagu a angajat-o perfect pe Oana Manea, iar pivotul României a scos lovitura de la 7 m, concretizată de Eliza Buceschi

19:33 2-2 Viakhyreva ratează o lovitpru de la 7 metri, Neagu înscrie cu o aruncare înșelătoare

19:32 1-0 pentru România, min.2. Iuganu marchează de pe extrema stângă, cu o aruncare în forță, după ce Denisa Dedu parează o primă aruncare. Geiger – Buceschi – Neagu formează linia de 9 metri. Szucs și Pintea intră pe faza de apărare

19:30 A început marele meci: România – Rusia. Arbitrează sârboaicele Vanja Antic / Jelena Jakovlevic. La Europeanul din 1996 s-a consemnat ultima victorie a tricolorelor. Rusia are prima minge


19:15 UPDATE ROMÂNIA Dedu, Ungureanu – portari; Udriștoiu, Szucs, Geiger, Pintea, Buceschi, Neagu, Florica, Laslo, Iuganu, Zamfir, Manea, Zamfirescu, Chintoan, Chiper. Antrenor: Ambros Martin

RUSIA Utkina, Kalinina – portari; Postnova, Dmitrieva, Sen, Viakhyreva, Sudakova, Bobrovnikova, Samokhnia, Makeeva, Zhiliskayte, Sabirova, Kozhokar, Malashenko, Gorshenina, Skorobogatchenko. Antrenor: Evgeni Trefilov

19:00 UPDATE „Mi-a plăcut foarte mult Denisa Dedu în meciul cu Norvegia. Oana Manea nu mi se pare că a avut mingi în partida cu Norvegia”, a spus Narcisa Lecușanu la TVR.

18:00 UPDATE Naționala de handbal a Spaniei va lupta pentru calificarea în grupele principale ale Campionatului European din Suedia fără căpitanul Marta Mangue, care s-a accidentat la genunchi în partida de marți, pierdută cu Serbia, 23-25. Handbalista în vârsta de 33 de ani s-a accidentat la genunchi în timpul primei reprize a meciului cu Serbia. Primul diagnostic a fost ruptură de ligamente încrucișate, ceea ce înseamnă că turneul final din Suedia a luat sfârșit pentru căpitanul naționalei Spaniei, care va lipsi de pe teren aproximativ șase luni. Selecționata antrenată de Jorge Duenas a pierdut primele două partide la Campionatul European: 25-31 cu Suedia și 23-25 cu Serbia. Dacă prima înfrângere a fost oarecum așteptată, venind în fața țării gazdă a turneului, eșecul cu Serbia a fost o surpriză, dacă ținem cont că Dragica Djuric nu se bazează pe Andrea Lekic sau Sanja Damnjanovic. Meciul împotriva Sloveniei va fi decis pentru Spania pentru calificarea în grupele principale. Extrema dreaptă Carmen Martin, de la CSM București, a fost cea mai bună marcatoare până acum a naționalei iberice, cu 13 goluri în primele două meciuri.

17:30 UPDATE Melida Geiger a dezvăluit tactica pentru un succes în fața campioanei olimpice antrenate de Evgheni Trefilov.
„Pentru meciul cu Rusia, defensiva noastră trebuie să fie mult mai bună în zona centrală și trebuie să nu mai ratăm atât de multe ocazii”, a declarat Melida Geiger, potrivit site-ului oficial al Campionatului European din Suedia.
Naționala României s-a bucurat de sprijinul suporterilor în partida cu Norvegia. Zeci de fani au încurajat handbalistele lui Martin Ambros în Helsinborg Arena.
„Nu am crezut la început că vor atât de mulți suporteri, dar în final, a fost o surpriză plăcută”, a mai spus Geiger, care speră la sprijinul fanilor și în partida împotriva campioanei olimpice.
„Am nevoie de victorie și vom da totul pentru a o obține. Sper că echipa mea va fi agresivă. Va fi un meci foarte echilibrat și dificil pentru că România este o echipă puternică”, a declarat Ana Vyakhireva.
Istoria recentă a întâlnirilor directe este favorabilă rusoaicelor, care au câștigat șapte din ultimele nouă jocuri.

17:00 UPDATE Evgeni Trefilov a păstrat doar șase jucătoare care au câștigat titlul olimpic la Rio, iar lotul Rusiei este format numai din handbaliste care activează în campionatul intern, la Rostov (4), Lada Togliatti (4), Kuban (4), Astrakhan (3) și Dinamo Volgograd (1). Ultima partida directă între România și Rusia s-a desfășurat anul trecut la Campionatul Mondial, în faza grupelor, când adversarii s-au impus cu 30-27. România mai are doar 8 jucătoare în echipă care au evoluat și respectiva întâlnire: Neagu, Ungureanu, Manea, Buceschi, Geiger, Pintea și Szucs.

16:00 UPDATE Partida cu Rusia îi oferă ocazia Cristinei Laslo să se întâlnească pentru prima dată la nivel de senioare cu trei adversare de la Mondialul de tineret, Skorobogatchenko, Sabirova, Malashenko. Acolo, România a terminat pe locul 3, iar Rusia pe locul 2. Laslo și Skorobatchenko au făcut parte și din echipa ideală la CM U20. „Mă bucur foarte mult că joc din nou contra lor. Ne știm foarte bine, sunt  jucătoare bune, de valoare, iar alături de echipa lor vor crește, ca și mine de altfel”,  a declarat Laslo. Înainte de partida de miercuri (ora 19:30), lucrurile sunt cât se poate de clare. „Avem nevoie de victorie și spun că vom aborda la fel meciul cu Norvegia, dar cu mai puține greșeli. Dăruire a fost la maxim și cu Norvegia, dar ne mai trebuie putere de decizie în atac”, a concluzionat Cristina Laslo. Citește mai jos un articol realizat de Marius Huțu, corespondentul ProSport în Suedia.

15:30 UPDATE Ana Maria Iuganu a fost în partida cu Norvegia (21-23) una din cele patru debutante ale României la un turneu final de handbal feminin. Extrema stângă de 26 de ani a prins Campionatul European după ce, rând pe rând, Valentina Ardean-Elisei, Ana Marie Tănasie și Camelia Hotea s-au accidentat și au devenit indisponibile pentru a face deplasarea în Suedia. Citește mai jos un material realizat de corespondentul ProSport în Suedia, Marius Huțu

„Avem nevoie de victorie și spun că vom aborda la fel meciul cu Norvegia, dar cu mai puține greșeli. Dăruire a fost la maxim și cu Norvegia, dar ne mai trebuie putere de decizie în atac”, anunță Cristina Laslo, într-un interviu pentru ProSport. Și Ana Maria Iuganu e optimistă. După un meci la cel mai înalt nivel în compania campioanei mondiale și europene, pentru jucătoarea echipei CSM Roman urmează altul cu Rusia, campioana olimpică en-titre. Iar posibilă adversară directă ar putea fi chiar MVP-ul de la Rio, Anna Vyakhireva. „Mă voi ambiționa să nu o las să-i fie foarte ușor. Și ea are două mâini și două picioare, voi încerca să fac și eu tot ce îmi stă în putință”, spune Ana Maria pentru ProSport.

România a pierdut primul meci, scor 21-23 cu Norvegia. În celălalt meci al grupei, Rusia, campioana olimpică, a dispus cu 32-26 de Croația. Azi se vor desfășura partidele din etapa a doua a Grupei D, România — Rusia (19,30) și Croația — Norvegia (21,45). Primele trei clasate se vor califica în faza a doua a grupelor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×